post

Bill Cunningham s-a stins din viață sâmbătă, 25.06.2016, la 87 de ani, la fel de discret precum a şi trăit. A pulsat în acelaşi ritm cu cel al străzii pe care a observat-o şi mai apoi a imortalizat-o. A  început să fotografieze în anii ’60, iar de mai bine de patru decenii a lucrat pentru The New York Times, surprinzând Zeitgeist-ul străzii în fiecare rubrică.

© Noa Griffel 2011

© Noa Griffel 2011

Considerat părintele fotografiei de street style, Bill a fost pasionat de munca sa, fiind mereu atent şi dispus să treacă prin cercuri de foc pentru fotografia pe care şi-o dorea. “Era ca un fotograf de război în felul său, numai că fotografia hainele” spune Kim Hastreiter, editorul revistei Paper şi prietenă cu Cunningham.

Moda este astăzi mai interesantă ca oricând. Ştiu că persoane cu o atitudine mai formală susţin că sunt oripilaţi de ceea ce văd pe stradă. Însă moda îşi face treaba. Este oglinda timpurilor noastre.   Bill Cunningham, 2002

Iată, aşadar, 10 lucruri inedite despre Bill Cunningham, omul

1.  În tinerețe, Bill Cunningham a fost creator de pălării haute couture. Prima sa creație i-a făcut-o cadou mamei sale, să o poarte la Expoziţia Internaţională din 1939, însă pălăria nu a ajuns sa fie purtată niciodată. Probabil că nici mama sa nu înţelegea moda vremurilor 🙂

Untitled design

Bill Cunningham – Pălării

2.  A fost declarat un living monument (monument în viață)  al New York-ului – daca aveai noroc, puteai să-l întâlneşti pe bicicletă, în zona Midtown

3.  Bill nu a avut niciodată televizor și nu a mers niciodată la cinematograf

4.  Ani de zile a refuzat să primească cecuri de la reviste, ba chiar le rupea ori de câte ori avea ocazia. Părerea lui era că banii sunt cel mai ieftin lucru. Libertatea este cea mai scumpă.

21STREET-popup

Rubrica lui Bill Cunningham în New York Times

5.  Era mereu în căutare de subiecte pentru fotografiile sale, dar nu și-a dorit să fie subiectul nimănui

6.  Până în 2010 a locuit într-un apartament-studio, deasupra sălii Carnegie Hall, înconjurat de o mulțime de dulăpioare conținând negativele fotografiilor sale

7.  Cu toate că a fotografiat nenumărate gale și cine festive, Bill nu s-a așezat niciodată la masă cu celebritățile, dorind să rămână în anonimat

 

8.  Lui Bill Cunningham îi plăceau excentricii, motiv pentru care i-a fotografiat în repetate rânduri pe Iris Apfel, sau pe Shail Upadhya, diplomatul nepalez devenit celebru pentru costumele excentrice pe care le îmbrăca

9.  Cu toate că în 2010 a fost creat un documentar despre el, Bill a refuzat să fie prezent la premieră şi s-a implicat foarte puţin în producţia acestuia

10.  Bill a fost plăcut de toată lumea, Anna Wintour admiţând în documentarul Bill Cunningham New York că ‘toată lumea se îmbracă pentru Bill’

11. În 1993, Bill a intrat pe bicicletă pe scenă pentru a accepta distincţia oferită de Council of Fashion Designers of America, un eveniment remarcabil ţinând cont că nu i-a plăcut niciodată să fie în centrul atenţiei

 We all get dressed for Bill. ~Anna Wintour

 

Bill Cunningham nu numai că a surprins mai bine de trei decenii de street style  contribuind la istoria recentă a modei, dar a fost deschizătorul de drumuri în ceea ce priveşte ascensiunea acestui gen de fotografie, care nu are doar calitatea de a surprinde cum se îmbracă lumea, ci contribuie la dezvoltarea şi documentarea societăţii actuale.

Fotografiile sale au demonstrat într-adevăr că moda este oglinda societăţii moderne, aspect subliniat cu fiecare fotografie semnată The Sartorialist, The Humans of New York , sau oricare alt fotograf de street style din lume. 

(Re)surse: 
http://www.nytimes.com/2016/06/26/style/bill-cunningham-legendary-times-fashion-photographer-dies-at-87.html?_r=0 

 

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *