ARTSY,  DESIGN,  FASHION,  INSPIRATION,  LIFESTYLE,  POVEȘTILE LOR

La o cafea cu Călina Langa, fashion designer

Pe Călina Langa am cunoscut-o personal toamna trecută, când, la recomandarea unei prietene, ne-am întâlnit pentru a-i muta blogul de pe Blogger pe WordPress și pentru a-i da acestuia o față nouă. Despre acest aspect puteți citi mai multe aici. În realitate, prima dată când am văzut-o, a fost la prezentarea de modă a colecției Rochia Calendar, ediția de vară.

În primă fază m-a frapat stilul ei, dar după ce ai ocazia să interacționezi cu ea, constați că i se potrivește foarte bine.

Este o persoană plină de viață, căreia nu îi e frică de culori și de a spune lucrurilor pe nume.

De fiecare dată când ne-am întâlnit am avut despre ce să discutăm, motiv pentru care am invitat-o la o cafea virtuală, să povestim despre designul românesc, modă, stil și blogul Diva & divanul. Enjoy!

De ce ați ales moda? Sau v-a ales ea pe dumneavoastră? 🙂

Eu am ales-o pe ea. Undeva prin clasa a VII a,când făceam în desen reviste de modă complete. Mental, atunci am ales-o. Mai târziu, în perioada anilor de liceu (Liceul de Arte Plastice Romulus Ladea) nu știam foarte exact dacă voi face arte textile sau filologie. Am ales, finalmente Textile cu specializarea design vestimentar.

Ce este moda? Considerați că există o diferență între modă și stil?

Există multe definiții ale modei, din diferite perspective, dar cea mai potrivită și uzitată pentru ceea ce discutăm noi,  este aceea a modei văzută ca un ansamblu al aparenței, iar când spun aparență mă refer la  tot ce ține de aspectul exterior al corpului uman: veșminte, accesorii, stil de coafură, machiaj, etc. Din această perspectivă privite lucrurile, moda este ceva supus trecerii timpului și ceea ce astăzi este trendy, mâine poate să nu mai fie, mai ales în contextul fast fashionului actual de care încă nu am scăpat.

Stilul surclasează moda pentru că nu este perisabil la trecerea prin timp.

Există modele de stil care supraviețuiesc tendințelor  pasagere cum sunt cele deja supralicitate gen Audrey Hepburn, Grace Kelly, Jackie Kennedy sau chiar Chanel. Stilul este ceva foarte greu de obținut și eu, personal cred că te naști cu el, sau în varianta cea mai optimistă îl poți dobândi doar printr-o perfectă cunoaștere a ta fără autoamăgirile incluse. Să te cunoști ca și corp cu defecte și calități, să te cunoști mental și spiritual, asta ține de atitudine, da, și de fapt, stilul este ideea din modă selectată fericit pentru persoana unică care suntem fiecare din noi.

Care este colecția care vă este cea mai dragă?

Hmmm. Asta e o întrebare grea. Mi-e foarte drag din ceea ce am făcut tot proiectul Rochiei Calendar desfășurat pe parcursul celor patru anotimpuri calendaristice. Mai drag dintre anotimpuri mi-a fost Vara pentru că era inspirată din niște poze de familie. Spectaculoasă a fost Iarna, care a fost prezentată pe patine în centrul Clujului.  Mi-a fost dragă, la vremea ei, și colecția Identități absente, dar cum timpul trece ne despărțim ușor și de genul acesta de atașamente.

Ce pregătiți pentru anul 2016? Ce planuri aveți în ceea ce privește proiectele de modă?

Sper să reușesc să aduc finalmente publicului colecția Urban Ladies, pe care o am în pregătire de ceva vreme. Este o colecție destinată unui gen de femeie urbană, bineînțeles, care înțelege să renunțe la ideea de jeans și casual comod în favoarea unor veșminte mai selecte dar nu lipsite de practibilitate și comoditate.

Detaliu - Urban Ladies
Detaliu – Urban Ladies

Îmi doresc să reușesc să public o carte cu articolele mele fashion de pe Diva&Divanul, iar în paralel cu toate chestiunile acestea,  lucrez la niște costume mai aparte, asupra cărora trebuie să mențin confidențialitatea. La momentul oportun voi putea face mai multe precizări.

Care sunt cele mai mari provocări ale unui fashion designer în România?

Cea mai mare provocare pentru un designer în România o reprezintă să-și poată face meseria și să facă bani din ea. Nu glumesc deloc. În condițiile în care numărul absolvenților de universități, școli, cursuri intensive sau alte formule de învățământ instituționalizate, depășește cu mult cererea reală de pe piață pentru acest tip de profesie, exact aceasta este cea mai mare provocare. E o mare provocare și pentru că românii n-au depășit încă faza cu curtea vecinului care-i mai mare și mai interesantă, și după unii mult mai trendy.

Dubla sau tripla sau chiar cvadrupla provocare pentru un fashion designer român este să existe, să facă bani din meserie, convingând un public needucat și snob că designul autohton este ceva în care chiar merită investit.

Cum a evoluat piaţa de fashion design din Cluj de când aţi început să activaţi ca designer şi până acum?

Există, desigur, o linie ascendentă vis-a- vis de apetența publicului pentru ceea ce înseamnă designul românesc. Îmi amintesc o întâmplare de pe vremea când aveam un mic boutique deschis, back în 2001, mult prea timpuriu deschis pentru evoluția sau involuția pieței, să spun așa…mi-a povestit vendeusa mea din vremea aceea cum nu puține erau persoanele care intrau în magazin, alegeau haine, le probau și apoi întrebau unde sunt făcute. Andreea le spunea că în Cluj, fapt de natură să le facă să nu mai achiziționeze produsele respective. Acum sunt multe persoane care se mândresc să poarte designeri români dar nu sunt foarte convinsă că numărul lor este în raport direct proporțional cu numărul designerilor.  La noi sunt mult mai multe probleme decât par să fie la prima vedere. Tânărul designer absolvent nu beneficiază de foarte multă pregătire tehnică, chiar dacă din punct de vedere artistic el este capabil să creeze, să spunem impecabil. Ai nevoie de un know-how care e valabil și din punct de vedere al modului cum gestionezi un business ( asta pentru că majoritatea își fac firme proprii), iar acesta îl câștigi fie prin asociere cu alții care se pricep, fie prin specializarea post absolvire, fie prin experiență (aici includem și eșecurile, evident). Firmele, să zicem potente, nu angajează designeri pentru că sunt convinse că poate funcționa perfect copiatul de modele de la marii retaileri, deci la ce bun să mai plătească un om. E un fel de cerc vicios în care nimeni nu câștigă de fapt.

În opinia dumneavoastră, care sunt piesele cheie pe care ar trebui să le aibă o femeie în garderobă?

Eu nu prea cred în rețete de stil. Cred că există un basic pe care o femeie normală ar trebui să-l dețină în garderobă dar declar pe propria răspundere că eu nu le dețin. 🙂 Întotdeauna m-am orientat după culoare. Marea majoritate a pieselor mele din garderobă sunt colorate și foarte greu de asortat după gusturile comune, în consecință nu pot da sfaturi generale. Chiar cred că asta depinde de felul de a fi al fiecărei femei. Pentru mine e vital să am cizme colorate și genți la fel.

Ce reprezintă blogul pentru dumneavoastră?

Blogul reprezintă o parte în care mă regăsesc cu mult drag, dar, din păcate cu mult mai puțin timp. El a apărut din dorința mea de-a spune lucrurile diferit, cele legate de modă și a avut mai multe vârste. A apărut ca feed-back la noianul de platitudini legate de modă, care se spuneau la vremea aceea, pentru că ulterior Facebook-ul a bătut orice idee de blog, multe dintre bloguri dispărând.

Ați început să scrieți pe blog în 2007. Cum vedeți evoluția blogurilor de fashion de atunci și până acum?

Nu prea urmăresc multe bloguri de fashion.Sau cele pe care le urmăresc eu nu sunt foarte populare. E mai greu ca insider să găsești un tip de blog care te satisface, de aceea agreez blogurile mai de nișă.  Marea majoritate a celor care dețin bloguri de modă, sunt fete tinere care vor să se pună în valoare prin intermediul pozelor tip fashion pentru a câștiga public, credibilitate sau self-esteem. Era o comparație, citeam undeva între blogul actual și oglinda Albei ca Zăpada ca modalitate de validare.

Multe dintre blogurile de fashion au dispărut peste noapte, pentru că ai nevoie de perseverență, trebuie să ai ceva de spus, dar ceva diferit, mai altfel, și mai ales, contează și cum o spui, deci trebuie și puțin talent și vocabular, și fiind vorba despre modă,în acest caz, trebuie și niște cunoștințe minimale.

Ce sfat aţi da cuiva care doreşte să îşi facă un blog de modă?

În primul rând l-aș întreba de ce vrea să facă asta? Motivațiile fiecăruia dictează și răspunsurile. Dacă faci un blog pentru că ești pasionată de modă și ți place să pozezi, sau pentru că ești o persoană care este, realmente, îndrăgostită de meseria de fashion designer, sau pentru că pur și simplu prietenii au spus să-ți faci blog că ai talent la scris, toate aspectele dictează alte și alte răspunsuri.

E foarte mare diferență între o divă care pozează lasciv sau botos, pe un blog de fashion și adună admiratori pentru fizic și don’ șoare care vor să i urmeze stilul și  cineva care consemnează priceput evenimente de fashion și face un soi de critică a lor.

Ambele intră în categoria blogurilor de fashion, dar s-ar putea împărți cam cum e la box cu categoriile: pană, muscă, etc 🙂

Vă mulţumesc!

Nu-mi rămâne decât să vă invit să aruncaţi un ochi pe blogul Călinei, la www.divasidivanul.ro.

Sursa foto: Arhiva personală Călina Langa. Majoritatea realizate de Crina Prida.

 

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.