• Târg de Crăciun la Cluj

    Dacă tot am vorbit în postarea trecută despre perioada de cumpărături dinaintea sărbătorilor de iarnă, iată o veste bună – luni, 3 decembrie se deschide în centrul Clujului, la Hotel Continental Târgul de Crăciun, care promite să creeze atmosfera de sărbătoare şi să o aducă aproape de Clujeni. Organizatorii ne propun să le călcăm pragul pentru a achiziţiona cadourile pentru cei dragi. Astfel la târg veţi putea găsi obiecte de îmbrăcăminte, accesorii şi produse handmade, cărţi, decoraţiuni, jucării şi dulciuri. Pe toată perioada târgului vor avea loc degustări de ciocolată, dar şi un concert de colinde. Cei mici vor avea ocazia să îl întâlnească pe Moş Crăciun şi să îi…

  • It’s that time of year again … OctoNovemCemer

    Cu toții am observat tendința magazinelor și mai ales a super- și hyper-market-urilor de a începe să vândă produse de Crăciun încă dinainte sau imediat după Halloween. Până la mijlocul lui noiembrie aceste produse sunt deja disponibile peste tot și ocupă spații din ce în ce mai mari în magazine. Un studiu realizat de cei de la RetaiMeNot a concluzionat că 4 din 10 părinți cu copii sub 18 ani încep cumpărăturile de sărbători încă din octombrie. Același studiu spune că doar 15% dintre consumatori așteaptă Cyber Monday, un fenomen care a ajuns în România recent, pentru a începe cumpărăturile de sărbători. Ba mai mult, aproximativ 32% dintre aceștia susțin…

  • Romania says thank you

    Din păcate, luna trecută, trebuie să recunosc că nu am fost mândră să le spun oamenilor că sunt din România. Cel puțin nu după tot ce s-a scris în presa din străinătate despre politicienii noștri, care nu își dau seama că atacându-se reciproc fac mai mult rău imaginii României în afară decât își fac rău unii altora.  Dar duminică seara am întâlnit o fata din Spania care atunci când a auzit că sunt din România mi-a spus: ”Da, voi ați căștigat o medalie de aur astăzi la Olimpiadă.” În momentul acela m-am simțit mândră că sunt româncă și că avem atât de mulți oameni valoroși în țara asta.  Debutul României…

  • Mini, brandul temperamental

    În primele săptămâni petrecute în Germania am participat la o prezentare inedită despre marketingul brandului Mini. Aceasta a fost organizată de MTP (Marketing zwischen Theorie und Praxis), o organizaţie a studenţilor la Marketing din cadrul Ludwig Maximilians Universität München. Despre ce am aflat din acea prezentare şi detalii despre cum face Mini marketing şi branding am scris în articolul Povestea unui brand temperamental de pe CRPedia, blogul scris de studenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, UBB, Cluj-Napoca. Partea a doua a articolului o găsiţi aici.

  • Cultură. Cult. Culte.

    Luni, 28 noiembrie, începând cu ora 19 va avea loc în Bucureşti la Absintheria Sixtina o masă rotundă cu tema “Cultură. Cult. Culte”. Evenimentul este organizat de webcultura şi de echipa 3 internship 2.0 din care sunt bucuroasă să fac parte. Din păcate eu nu am cum să ajung luni în Bucureşti, dar sunt convinsă că invitaţii Mihai Balko (sculptor), Florian Bichir (jurnalist & scriitor), Cristian China-Birta (blogger chinezu.eu), Andrei Găitănaru (cercetător şi publicist), Andrei Roşca (antreprenor) şi Forin Stoiciu (artist plastic) vor face întâlnirea una foarte interesantă. P.S Să îmi spuneţi şi mie cum a fost. 😉

  • Steve Jobs’ death brings people together

    Steve Jobs is dead. How ironic, considering that I just finished reading his biography. His death is yet another proof of the fact that there are some things in life money cannot buy: health and happiness. After the news of Steve Jobs’ death reached the WWW, Twitter has set a new record with 10.000 tweets per second, Google has laid down the weapons to honor him by putting a link to apple.com on its homepage, and Google Search came up with 835,000,000 results for “Steve Jobs” in the past 24 hours just to give some examples. The sad news of Steve Jobs’ death has made it to the books. The Times…

  • 10 reguli pentru lumea filmului 2.0

    Am participat astăzi la workshop-ul susținut de Thomas Mai în cadrul TIFF. Cu toate că focusul său a fost pe film și s-a adresat în principal producătorilor de filme, lucrurile subliniate pe parcursul prezentării sale pot fi extrapolate în domeniul marcomm. S-a făcut încă de la început distincția între web 1.0 și 2.0, mai exact între lumea ”veche” și lumea conectată. Iată deci cele 10 reguli de urmat pentru a reuși în lumea filmului 2.0. 1. Internetul oferă nenumărate posibilități, nu limitează 2. Este important să avem cât mai multe contracte de ne-exclusivitate, decât unul singur de exclusivitate 3. Producătorii moderni de filme nu sunt independenți, ci fandependenți 4. E important…