Pina 3D, un film despre artă, dans şi oameni
Am văzut aseară, în deschiderea festivalului Temps d’Image de la Cluj, filmul Pina 3D. Am mers cu un oarecare scepticism la această proiecţie ţinând cont că am un defect de vedere care nu îmi permite să văd în 3D, dar până la urmă nu mi-a părut deloc rău că nu am abandonat. A fost atât de multă lume, încât organizatorii s-au văzut nevoiţi să reia proiecţia filmului şi la ora 23.
Filmul a avut parte de o primire călduroasă la TIFF 2011, atunci când a avut avanpremiera în România, iar aseară (11.11.2011) Robert Sturm, director artistic la Tanztheater Wuppertal Pina Bausch, însoţit de Anna Wehrsarg au fost prezenţi la proiecţie dar şi la o sesiune de Q&A după prima proiecţie .
Filmul a fost programat iniţial ca o documentare a muncii şi carierei Pinei Bausch, dar dansatoarea şi coregrafa s-a stins neaşteptat din viaţă la doar câteva zile înaintea începerii producţiei. La câteva săptămâni după, membrii Tanztheater Wupperthal Pina Bausch au decis să continue împreună cu Wim Wenders producţia filmului, transformându-l într-un omagiu oferit uneia dintre cele mai importante dansatoare şi coregrafe ale secolului XX. Aşa s-a născut Pina, varianta pe care o vedem astăzi în sălile de cinema.
Filmul a fost distins cu premiul cel mare la Festivalul de Film de la Berlin în 2011, a fost nominalizat la premiile European Film Academy la categoria cel mai bun documentar şi a fost selectat de către Germania pentru a fi propus pentru premiile Academiei Americane de Film în 2012 pentru cel mai bun film străin. Pina este o combinaţie interesantă între documentar şi film artistic care te transpune în lumea dansului contemporan.
Dansatorii Tanztheater Wupperthal au fost invitaţi de câtre Wim Wenders să descrie propria experienţă alături de Pina prin fragmente de dans care are o încărcătură sentimentală pentru aceştia, după cum povestea aseară Anna Wehrsarg. Pina nu a căutat niciodată dansatori, ci oamenii din spatele acestora, reuşind astfel să se apropie şi să îi cunoască pe fiecare în parte.
Colajul dintre scenele spectacolelor Caffe Muller, Vollmond, Le sacre du printems sau Kontakthof şi solo-urile dansatorilor este însoţit de muzica foarte bine aleasă. Eu am perceput întregul film ca o povestire prinsă într-o ramă, rama fiind seria de mişcări introdusă la începutul filmului: “Primăvară, vară, toamnă, iarnă”.
Un alt aspect excepţional al filmului a fost alegerea locurilor în care s-au filmat scenele solo-urilor. La apariţia unei noi locaţii îmi puteam deja imagina ce fel de fotografii s-ar fi putut face acolo.
Monologurile “mute” filmate de Wenders au dat o profunzime aparte gândurilor ficărui dansator care a lucrat cu Pina Bausch.
Iată unul dintre cele mai frumoase:
Nu te-am visat niciodată. Vizitează-mă odată în vis! Aflu despre tine de la Daphins, care te visează frecvent, dar nu e acelaşi lucru. Arată-te o dată.
