• Ce am învățat la SMS Cluj

    Și iată că a trecut și Social Media Summit-ul de la Cluj. A fost un eveniment foarte bine organizat și primul de acest gen din Cluj. Trebuie să recunosc că nu am aflat multe lucruri despre care să nu fi auzit cel puțin până acum, dar nici nu regret că am fost. A fost o zi plină în care am învățat câte ceva. Am învățat de la Sergiu Biriș că Social Media is the new black și că poate genera efecte în offline din exemplul campaniei La Mall de pe trilulilu. Grant McKenzie de la Ursus ne-a arătat ce înseamnă o prezentare bine pregătită și bine susținută. El ne-a vorbit…

  • PR Trend 5 – Specifiul cercetării în ştiinţele comunicării

    Editia din acest an a conferintei internationale PR Trend, organizata de Catedra de Comunicare din cadrul Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, UBB Cluj a avut ca tema centrala Specificul cercetarii in stiintele comunicarii. In acest sens, in prima zi a conferintei a avut loc o dezbatere in plen despre aceasta tema. Urmeaza niste idei care s-au conturat in urma acestei dezbateri care a generat o serie intreaga de intrebari.  Dezbatere (Dr. Ioan Hosu – moderator, Prof. Dan Petre – Bucuresti, Prof. Bratosin – Montpellier, Prof. Ilie Rad FSPAC Jurnalism, Prof. Michael Meyen LMU Munchen) 1.       1. Cum facem diferenta intre studiu si cercetare? Ce inseamna fiecare termen…