• 20 Decembrie – Sporturi publicitare de Sarbatori

    Dacă până acum am povestit doar despre reclamele caselor de modă, azi vă prezint câteva spoturi publicitare de anul acesta care mi s-au părut frumoase şi care sunt în spiritul sărbătorii pe care o aşteptăm cu nerăbdare. 🙂 Cei de la John Lewis au creat o poveste simpatică, dintr-o perspectivă la care nu m-aş fi gândit niciodată. Ursul, care iarna, în timpul sărbătorilor, hibernează, este surprins cu un cadou inedit: un ceas deşteptător pentru a se trezi în dimineaţa de Crăciun. Tot pe animale au mizat şi cei de la Target, dar de data aceasta pe un câine care îi face un cadou stăpânei sale Vi s-a întâmplat vreodată să…

  • Târg de Crăciun la Cluj

    Dacă tot am vorbit în postarea trecută despre perioada de cumpărături dinaintea sărbătorilor de iarnă, iată o veste bună – luni, 3 decembrie se deschide în centrul Clujului, la Hotel Continental Târgul de Crăciun, care promite să creeze atmosfera de sărbătoare şi să o aducă aproape de Clujeni. Organizatorii ne propun să le călcăm pragul pentru a achiziţiona cadourile pentru cei dragi. Astfel la târg veţi putea găsi obiecte de îmbrăcăminte, accesorii şi produse handmade, cărţi, decoraţiuni, jucării şi dulciuri. Pe toată perioada târgului vor avea loc degustări de ciocolată, dar şi un concert de colinde. Cei mici vor avea ocazia să îl întâlnească pe Moş Crăciun şi să îi…

  • Reclamele de sarbatori

    Cum ne-au obisnuit deja, in fiecare an, publicitarii si clientii acestora pregatesc pentru sarbatorile de iarna o serie de reclame de sezon. Anul acesta mi-au placut reclamele de la Orange (Saniuta, delfin, pantera si pinguin) care sunt pline de viata si transmit o atmosfera de sarbatoare. Alta reclama care mie imi place foarte mult este cea de la Cosmote cu fetita care ii spune tatalui ei la telefon Tati! Tati! Ninge! Nu am gasit clipul pe nicaieri, dar de cateva zile o tot vad la televizor si ma bucur de fiecare data. Si in final deja clasica reclama de la Coca-Cola Holydays are coming.