post
Astazi povestim despre arta si rolul acesteia in viata Andreiei Ioana Cismasiu. Pe Andreia o cunosc de cativa ani, si mereu mi-au placut lucrarile ei. Tin minte expozitia absolventilor UAD din 2011, cand a avut si ea lucrarile din seria “Dincolo si dincoace de ego” folosind tehnica mixed media.

Nu stiu daca pozitivismul ei, sau faptul ca de fiecare data cand vad o lucrarea noua de-a Andreiei imi inspira caldura si un chef nebun de viata, m-au fascinat, dar un lucru mi-e clar: Andreia iubeste arta si acest lucru se simte de prima data cand o intalnesti. 🙂
Nascuta in 1975 in Turda, in 2003 a absolvit sectia Foto Video Procesare Computerizata a Imaginii la Universitatea de Arta si Design din Cluj, iar in 2011 a absolvit masteratul la aceeasi universitate.
Pe blogul ei, Andreia se defineste ca un artist curios si o visatoare incurabila, care nu este buna prietena cu cuvintele, ci mai degraba cu imaginile care o inconjoara. Cu toate acestea, eu tind sa o contrazic si va invit la o discutie despre arta, pictura si inspiratie cu Andreia, visatoarea incurabila.
De ce arta?
Din perioada copilariei am fost inconjurata de arta, mama mea fiind si ea artista. Deci domeniul artei nu mi-a fost strain. Imi aduc aminte, cu mare placere, de anii petrecuti la Clubul Copiilor, pe vremea aceea, Casa Pionierilor, cand participam ore in sir pe durata unei zile la cercurile de pictura, desen si arta textila pe care mama le sustinea in fata copiilor.
La randul meu, fiind mama acum, incerc pe cat de mult posibil, sa ii tin pe toti cei trei copii ai mei in atelier si ii las sa experimenteze, sa se joace cu culorile pe care le au la dispozitie, sa isi dezvolte fantezia specifica copilariei, pe care noi adultii, sau majoritatea dintre noi, din pacate am uitat-o.
Am ales deci arta din convingere personala si datorita educatiei pe care am primit-o. Pe langa asta, probabil ca a contribuit si mostenirea genetica.
Iubesc arta! Arta ma face sa traiesc! Arta ma insoteste zi de zi, chiar si atunci cand sunt lipsita de inspiratie sau, din motive diverse, nu pot lucra.
Se stie ca Muza e o fiinta capricioasa, de-aceea ea trebuie tratata cu gentilete, la fel ca pe arta insasi. Ambele ocupa un loc foarte important in sufletul meu, alaturi de ce mi-e mai drag pe lume.
Diptic / Nude

Diptic / Nude

 Am observat ca lucrezi in mai multe stiluri: pe de o parte pictura si mixed media, iar pe de alta parte obiectele decorative, de care te-ai apropiat in ultimul timp. Cu care stil artistic de identifici mai bine si de ce?
Apartin acelui grup de artisti care are convingerea ca arta este menita a fi frumoasa. Ea trebuie sa bucure sufletul si ochiul privitorului.
Achizitionarea unei lucrari de arta presupune un parteneriat intim ulterior. Convietuirea cu opera unui artist e aidoma unei prietenii care, in cazuri particulare, poate completa sau chiar substitui, cumva, prietenia cu insusi creatorul ei. Lucrarile luate acasa aduc o bucurie implicita, echivalenta cu satisfactia pe care ti-o da apropierea de ceva drag. Parerea mea este ca pictura e sortita sa infrumuseteze locul. E musai sa-ti aduca un plus de bine atunci cand iti arunci privirea ostenita, tocmai revenit acasa, asupra sa. Te poate face sa meditezi, s-o redescoperi (de fiecare data), sau, pur si simplu, sa te lasi incantat de culori si tamaduit de efectul ei curativ asupra sufletului.
Temele care ma reprezinta si care dau titlul seriilor mele de lucrari din ultimii ani sunt, dupa cum urmeaza: SELF, 2009-2011, Dincolo si Dincoace de Ego, 2011, Oniris 2012, Pagini din Jurnalul Meu, 2013.
PicMonkey-Collage1
Pictez cu mare placere si obiecte decorative din lemn, cum ar fi: cufarase, cutii de bijuterii, rame de fotografii si oglinzi, diverse obiecte chic, pline de charm, pe care le folosim acasa; locul pe care il consider sanctuar personal si oaza de bunastare sufleteasca.
Trecerea de la fotografie la pictura, ca si domeniu de lucru, s-a intamplat in anul 2004, pe timpul desfasurarii primei Tabere Internationale la care am participat, organizata de Asociatia D.Fleiss East West Artists.
Pentru ca m-ai intrebat cu ce stil artistic ma identific mai bine, ei bine, pot sa iti spun, cu mana pe inima, ca mixed media este genul care ma reprezinta cel mai bine. E combinatia perfecta pentru mine, intre pictura, fotografie, experiment, lucru manual, etc.
Dar, repet, imi place la fel de mult si sa decorez obiecte si sa imi completez paginile Jurnalului Meu, cel mai recent proiect personal. Semnele distinctive pentru lucrarile mele sunt insertiile grafice, care sugereaza scrierea de mana si pe care le vei intalni aproape in toate lucrarile mele.
Duality, 2010

Duality, 2010

Care sunt temele care te reprezinta si pe care le reiei in lucrarile tale?
Tema femeii este tema pe care o reiau cu drag in lucrarile mele Este tema regasirii mele ca femeie, o cale personala de autocunoastere si descoperire.
“ Framantarea launtrica, combustibilul arderii artistice il reprezinta dihotomia punerii in balanta, pe de-o parte, a egoului (ratacit si regasit mereu), iar pe cealalta parte feminitatea (pierduta si recapatata de asemenea).
Aflarea femeii e redata vizual prin autoportrete, sau reprezentari corporale ale femeii in general, surprinse in diferite momente si ipostaze, compuse sau descompuse, alaturate unor semne grafice grele, redand o atmosfera terna, obscura, apasatoare.
Fiecare lucrare in sine reprezinta o stare de a fi, motivata de vointa de autocunoastere. Lucrarile dezvaluie o lume a iluziilor, un amestec de inocenta si perversiune, scopul fiind acela de a dezvalui, de fapt, caracterul unui spirit cautator si dornic de schimbare, alimentat de impulsul vital al samburelui lui de speranta.” ~Radu Constantin Ilea
Among her dreams, seria Osiris, 2012, ulei pe panza

Among her dreams, seria Osiris, 2012, ulei pe panza

 Ce sau cine te inspira?

 

Ma inspira dragostea si viata.
Care este locul tau preferat pentru a lucra si de ce?
Locul meu preferat da a lucra se afla desigur in atelier, dar imi place la fel de mult sa lucrez si inconjurata de alti colegi artisti si impreuna cu ei, in tabere de creatie sau in cercuri creative.
RCI9937
Care este lucrarea ta preferata dintre cele la care ai lucrat pana acum si de ce?
 
Imi plac multe lucrari, dar probabil autoportretele sunt preferatele mele pentru ca sunt foarte personale.
Ce rol joaca artistul, arta in societate? Mai are loc arta in vietile oamenilor?
Cred ca arta are un rol foarte important in societate si in viata oamenilor. Arta este hrana pentru suflet si pentru spirit, iar fara ea latura noastra sensibila ar fi saraca.
Arta a avut intotdeauna un loc in viata oamenilor care doresc sa o includa in viata lor.
Cum percepe publicul lucrarile tale? Care este cea mai frumoasa reactie pe care ai primit-o la opera ta?
Unul din lucrurile esentiale pe care le-am invatat in ultimii ani este ca nu poti sa faci pe plac tuturor. Asa ca sunt oameni carora le plac foarte mult lucrarile mele si sunt oameni carora le displac.
La fel sunt si eu. Unele lucrari artistice ale altor colegi imi plac, altele nu. Dar pot sa spun cu mana pe inima ca apreciez maxim actul creator, apartinand oricarui domeniu, restul tine de perceptia personala.
Artisti mari si talentati ma inspira, la fel cum eu la randul meu sunt sursa de inspiratie pentru altii.
The journey, seria Osiris, 2012, ulei pe panza

The journey, seria Osiris, 2012, ulei pe panza

La ce proiecte lucrezi in prezent?
Momentan am reluat tema Femeii. Deocamdata lucrez un timp mai scurt, pe zi, datorita pruncului pe care il avem. Dar imi face la fel de mare placere ca si inainte.
In paralel, am inceput un proiect, o tema noua, care se numeste Pagini din Jurnalul Meu si care se constituie intr-o serie de carti-obiect.
Pagini din jurnalul meu, 2013

Pagini din jurnalul meu, 2013

 Ce sfat ai da unui tanar care doreste sa devina artist, sa urmeze calea artei?
Nu cred ca-ti poti dori sa fii artist, asa cum ti-ai putea dori sa fii brutar sau mecanic. Cu arta e ceva special. Esti artist sau nu esti artist. Simplu.
Problema care s-ar putea pune, ar fi daca ai sansa, posibilitatea, curajul sau dorinta de-a te manifesta ca atare, iar in sensul acesta nu cred ca as putea da sfaturi.
Pagini din jurnalul meu, 2013

Pagini din jurnalul meu, 2013

Va invit sa vizitati blogul Andreiei pentru a va intalni cu cat mai multe lucrari deosebite.
Foto: Radu Constantin Ilea (link)
Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *