Interviu: Despre Saşii de Ieri şi de Azi – Poveşti Săseşti
Dacă luna trecută am povestit cu Zsolt Kiss despre Islanda şi despre fotografia de peisaj, luna aceasta vă invit să descoperim împreună Poveşti Săseşti. Cu toate că v-am mai prezentat acest blog într-o postare anterioară, astăzi stăm de vorbă cu Mihaela Kloos-Ilea, iniţiatoarea poveştilor.
 |
| Siebenbürgener Straße, München |
Ne-am cunoscut online în urma participării la Internshipul 2.0 susţinut de Sorin Tudor. Personal am întâlnit-o pe Mihaela în München, anul trecut şi am păstrat legătura. Prima dată am remarcat Poveşti Săseşti pe Facebook, fără să ştiu că Mihaela este iniţiatoarea proiectului, şi mi-a plăcut din prima ideea. Azi vă invit la o poveste cu şi despre Poveşti Săseşti.
Cum s-au născut Poveştile săseşti?
Poveștile săsești au fost multă vreme o idee care nu-mi dădea pace. Acum doi ani am participat la o întâlnire a sașilor din satul natal al tatălui meu. Era aici, la München, într-un cadru foarte restrâns și nostalgic, în care o mână de oameni se recunoșteau foarte emoționați, povesteau și depănau amintiri despre o lume frumoasă – doar eu, fiind de departe cea mai tânără din sală, nu știam pe nimeni. Tot timpul încercam să rețin fețe, detalii, pe care să le pot apoi povesti tatălui meu aflat în România. Am fost foarte impresionată de acea întâlnire, nu mai participasem până atunci la un eveniment asemănător, şi au rămas câteva imagini care m-au urmărit mult timp după acea întâlnire. De exemplu un tablou al bisericii evanghelice, pictat de cineva din sală, așezat pe scenă, pentru a fi scos la licitație. Atunci am scris doar un articol, publicat pe Webcultura, dar sentimentul că aș putea face ceva mai mult, o altfel de “scenă” care să-i reunească pe acești oameni, cu nostalgiile și frumusețea lor, a rămas.
Ai vrut deci să creezi o platformă pentru acele feţe întâlnite de tine în München. Cui se adresează acest proiect?
Vreau ca Povești săsești să fie o comunitate, în care oricine e binevenit și se simte acasă. Se adresează oricui iubește oamenii și poveștile Transilvaniei, indiferent de vârstă, de etnie. Blogul și pagina de Facebook Poveşti săsești reprezintă o reîntoarcere acasă, și o (re)descoperire a unor povești uitate, a unor locuri abandonate sau a unor oameni puțin cunoscuți.
În același timp, se adresează celor care vor să vadă și să afle despre viața sașilor de acum. Sașii trăiesc în Germania, își continuă încă tradițiile și mă simt privilegiată că pot arăta prezentul lor și celor din România.
Povești săsești este o punte de legătură între cele două țări. Nu scriu numai pentru români sau numai pentru sași, aș vrea să fie un loc în care diferențele nu sunt anulate, ci înțelese și apreciate ca o bogăție a noastră, parte din ceea ce suntem. Cred că ne cunoaștem prea puțin între noi, că istoria pe care o învățăm la școală are multe lipsuri, că nu este corect să rămânem doar cu niște poze atunci când vizităm o biserică fortificată. Este mult mai mult dincolo de asta.
 |
| Heimattag Dinkensbühl, 2013 |
Ce teme sunt prezente pe blog şi cum le alegi?
Așa cum o spune și motto-ul poveștilor, scriu despre sașii de ieri și de azi. Pe urmele lor iau la pas Transilvania și Germania. Am încercat să conturez o imagine cât mai completă și mai clară a identității lor. Aici mă refer la portul popular, așezările săsești, credințe și legende, meșteșuguri, sărbători, aspecte din viața de zi cu zi. Nu sunt purtătorul de cuvânt al unui popor, încerc doar sa aduc o mică parte frumoasă din cultura sașilor.
În același timp, cineva observa foarte bine încă de la început că nu e vorba doar de anamneză, doar despre sași și doar despre trecut. Aici este și România, cadrul larg în care ei au trăit cândva și felul cum arată el astăzi, dar sunt și sașii de astăzi. Vreau să păstrez un echilibru între Transilvania-casa de odinioară și Germania- casa pentru aprox. 200.000 de sași care trăiesc aici, acum.
Contrar strategiilor social media, planific foarte rar ceva, postez când și ce găsesc interesant, fără să simt presiunea că trebuie neaparat să spun ceva în fiecare zi. Spun doar când am ceva frumos de împărtășit.
 |
| Portul popular săsesc, acuarelă de Iuliana Fabritius-Dâncu |
Care este cea mai mare satisfacţie pe care ai avut-o în urma lansării poveştilor?
Faptul că datorită acestui blog am cunoscut, chiar personal, oameni absolut minunați. Câțiva dintre acești oameni au devenit prieteni dragi, cu unii vorbesc aproape zilnic. Altă satisfacţie este faptul că majoritatea celor peste 1,700 de nume de-acum sunt constant prezente pe pagină și mai ales că este un spațiu de dialog.
Ştim că like-urile au devenit un automatism, însă pe pagina poveștilor nu văd asta. Oamenii discută, comentează, îmi trimit sugestii, material. Mă bucur enorm când conținutul nu vine doar de la mine, ci pornind de la ceva ce scriu, cititorii postează fotografii personale, din arhivele de familie, sau cărți poștale rare, imagini din colecții. După cum și eu am scris anumite articole la sugestia cititorilor blogului. Atunci când cineva îmi încredințează o poveste de viață și fotografii vechi, impresionante, e o dovadă de încredere și de apreciere pentru ceea ce fac.
 |
| Turnul bisericii Cristian, Sibiu, 2013 |
Dar cea mai mare provocare?
S-ar zice că provocarea e să mizezi astăzi pe cultură. Vad însă că e un blog de nișă care își găsește publicul potrivit, de care sunt foarte mândră. Apoi provocarea ar veni din faptul că e un proiect independent, care are în spate un singur om, un nume total necunoscut. Nu există o redactie sau colaboratori, nu fac parte din blogosferă, nu am sponsori. Pentru mine aici e tot farmecul și așa vă rămâne, prin urmare munca e pe măsură și satisfacțiile cu atât mai mari.
Trecând la ceea ce am simțit cu adevărat dificil, cred că e complicat să vorbești despre o minoritate, îndiferent de felul ei. Chiar dacă sașii au poate cea mai bună imagine dintre etniile României, este evident că au existat animozități, că unele răni nu sunt complet vindecate, că încă există anumite resentimente. Am știut asta de la bun început, de aceea am atras atenția că nu voi accepta ca acest spațiu să fie transformat într-un câmp de luptă a orgoliilor. Nu vreau să ofer o imagine artificială, dar nu cred că prejudecățile și ura pot duce la ceva bun.
Aș vrea să știu că prin ce scriu, învățăm cu toții să ne acceptăm și să ne respectăm pentru ceea ce suntem, punând în valoare tot ce avem mai bun în fiecare.
Provin dintr-o familie mixtă. Nu voi putea alege niciodată între sași și români, pentru că eu sunt și una și alta, dacă e să privim lucrurile etnic. Nu pot să aleg între mama și tata.
 |
| Biserica din Boz, Jud. Alba, 2013 |
Ai primit propuneri de colaborare cu alte publicaţii din aceeaşi nişă?
Da, am primit mai multe decât aș fi crezut și mă bucur foarte tare pentru asta. Pe unele le-am acceptat, pe altele le-am refuzat pentru că nu înțelegeau pe deplin mesajul și rostul poveștilor. În primul rând sunt colaborările cu oameni total necunoscuți, acei oameni-tezaur, care trăiesc discret și cu bun simț, fără a face paradă din numele sau cunoștințele lor. Recunosc că acestea vor fi întotdeauna o prioritate. La fel de drag imi este un site care ne-a adus și pe noi două împreună, Webcultura. Sorin Tudor este omul căruia îi voi fi întotdeauna recunoscătoare.
De câteva luni, am fost invitată de Daiana Matieș să țin o rubrică permanentă la Freies Radio für Stuttgart, în emisiunea sa, Zig Zag de România. E o ocazie să învăț ce înseamnă munca în Radio și o onoare să le povestesc românilor din Germania despre sași și despre Transilvania.
Altă colaborare este reprezentată de un proiect independent îndrăzneț, în care cred foarte tare și mă bucur că am fost invitată să fiu parte din el. Este vorba despre un manual alternativ, destinat copiilor din clasele III-V, despre patrimoniul cultural al județului Brașov. Proiectul este desfățurat de Școala de la Piscu şi are ca scop introducerea în școli, prin orele opţionale, a cunoștințelor despre patrimoniul local. A apărut deja un asemenea manual pentru județul Ilfov şi se dorește să se extindă pentru fiecare județ din țară. Pentru mine acest manual îmbină munca in învățământ și editarea, deci e un proiect ideal.
Mai sunt alte site-uri care preiau articolele mele, dar pe acelea vă las să le descoperiţi singuri.
 |
| Heimattag Dinkensbühl, 2013 |
Cum a primit publicul blogul şi în ce fel interacţionează cu tine?
Cifrele îmi arată că blogul este apreciat. Nu pot să mă laud cu un număr foarte mare de vizitatori, dar sunt mândră de publicul blogului, de calitatea lui. Aceleași cifre spun că un vizitator zăbovește pentru mai multe articole pe blog, semn că îi trezește interesul ceea ce găsește acolo.
Pe blog nu se prea comentează, dicuțiile sunt de obicei pe pagina de Facebook, iar interacțiunea e oarecum atipică, fapt ce mă bucură nespus. Din cele peste 100 de articole, există cel puțin 15 pe care le-am scris pornind de la fotografii sau cronici de familie pe care mi le-au încredințat în exclusivitate cititorii. E vorba de o altfel de istorie, mai autentică, pentru că se compune din povești de viață, din experiențe trăite. Aici oamenii sunt eroii.
Nu pot să nu te întreb, care este povestea ta preferată de pe poveşti săteşti?
Nu am o poveste preferată. Nu pot să aleg.
Ce înseamnă acest blog pentru tine?
Acest blog este o gură de oxigen pentru mine, un fel de a păstra legătura cu scrisul – o îndeletnicire zilnică – și de a fi în două locuri în același timp. Povești săsești nu ar fi apărut dacă rămâneam în România.
Este o parte din sufletul meu în fiecare cuvânt, adresat oricui, deși atunci când scriu am în minte întotdeauna un singur om. Antoine de Saint Exupery spunea cred că nu trebuie să știi să scrii, trebuie să știi să vezi. Scrisul este o consecință. Poveștile acestea sunt o consecință.
 |
| Biserica din Boz, Jud. Alba, 2013 |
Ce surprize le mai pregăteşti cititorilor tăi?
După cum povesteam mai devreme, nu fac planuri, nu am strategii. Mă străduiesc să fie o evoluție frumoasă în ceea ce fac și să mențin întotdeauna un conținut de calitate și un ton prietenos, chiar si atunci cand scriu despre evenimente istorice. Sunt doar un om, anumite resurse îmi sunt limitate. Din fericire nu și imaginația. 🙂
În curând urmează Oktoberfestul cel adevărat, la München, unde sașii au întotdeauna o prezență cu totul specială. Eu voi fi acolo, corespondent între halbele de bere. 🙂 Tocmai mi-am cumparat și o dronă, deci sper să urmeze la prima venire în România niște clipuri frumoase din fostele așezări săsești. În rest, Povesti sasesti va rămâne proiectul meu de suflet, nu voi face compromisuri ieftine de dragul audienței și că voi prețui întotdeauna părerea fiecăruia. Știu că în spatele fiecărui like este un om.
 |
| Logo-ul Poveşti Săseşti, realizat de Iuliu Duma |
Cam atât a fost dragii mei, iar mie nu îmi mai rămâne decât să vă invit să citiţi câteva articole care mi-au plăcut mie de pe Poveşti săseşti. Sunt convinsă că veţi găsi şi voi favoritele voastre.
